sâmbătă, 20 februarie 2016

Pucioasa

Sulful sau pucioasa este un element chimic ce are numărul atomic 16 şi are simbolul chimic „S”. Dar aceasta nefiind o lecţie de chimie vă voi povesti despre oraşul dâmboviţean Pucioasa. La Pucioasa am fost în vara lui ’89, dar fiindcă ar fi fost total aiurea să vin cu istorisiri de acum mai bine de un sfert de secol, am mai făcut un sejur balnear în acest an aşa că la acest moment vă pot informa ce şi cum stau treburile cu această staţiune de la noi din ţară.

Prima atestare documentară, datează încă din anul 1538, de pe vremea domnitorului Matei Basarab. De abia peste aproape 3 secole, în anul 1828, când izvoarele sulfuroase au fost descoperite de un medic militar rus ajuns aici în zonă, în timpul ocupaţiei ţariste a Ţării Româneşti, Pucioasa s-a dezvoltat ca staţiune balneoclimaterică, luând denumirea actuală de Pucioasa, asta datorită apelor minerale sulfuroase concentrate de aici, numite popular  şi pucioasă. Un secol mai târziu, mai exact la 7 septembrie 1929, prin Decretul Regal nr. 9431, staţiunea Pucioasa primeşte statut de oraş, fiind totodată momentul când Pucioasa începe să se impună, demografic, economic şi turistic în faţa localităţilor învecinate. 7 decenii mai târziu, în anul 1999, prin H.G. nr. 510/1999 localitatea a primit statut de staţiune turistică de interes naţional, fiind o staţiune balneoclimaterică de tip integrat, care dispune de echipamente specifice de interes zonal şi naţional. Aici putându-se trata afecţiuni  reumatismale degenerative abarticulare, inflamatorii, post-traumatice şi postoperatorii ale aparatului locomotor, afecţiuni respiratorii, afecţiuni O.R..L. , afecţiuni dermatologice.şi altele.


Ajungând în zilele noastre Pucioasa este un oraş cu o populaţie de 14.254 locuitori (conform recensământului din 2011) şi se află la o altitudine de 400 metri în judeţul Dâmboviţa, pe Valea Ialomiţei Superioare. Aşa cum este lesne de înţeles principala ramură economică este turismul, 3 hoteluri şi multe pensiuni asigurând cu brio necesarul de cazare şi tratament balnear aici. Din punct de vedere financiar-bancar, principalele 6 bănci au agenţie aici în oraş, de asemenea primele 3 lanţuri de farmacii au deschise şi aici câteva unităţi. Transportul în şi din Pucioasa este asigurat de nueroase curse de microbuze şi autobuze, dar şi feroviar prin gara monument istoric datată încă din anul 1894. În rest magazinaşe şi case de amanet, văzând şi analizând localnicii îţi vei da seama că totuşi cel mai important agent economic din Pucioasa este din … Fieni, fiindcă mulţi dintre localnici au salopete, bluze sau geci cu însemnele acestuia.
Viitorul oraşului este educat în cele 3 grădiniţe, 4 şcoli, un grup şcolar industrial, un club al elevilor şi un colegiu naţional (Nicolae Titulescu). Studiile universitare se aprofundează la 22 km. distanţă, în Târgovişte. Şi fiindcă am vorbit de distanţe vă pot spune că Pucioasa se află la 70 km. de Ploieşti, 100 km. distanţă de Bucureşti şi Braşov, 90 km. distanţă de Piteşti şi 22 km. de Târgovişte.
Ştiu aveţi dreptate, de istorii şi statistici este plin Internetul, aşa că permiteţi-mi să vă ofer o listă completă cu ceea ce puteţi face şi vizita într-un concediu întreg aici la Pucioasa. Pentru evitarea nemulţumirilor privind clasificarea şi iportanţa obiectivelor, lista va fi editată în ordine alfabetică.

·        Biblioteca Orăşenească ”Gheorghe N. Costescu”, o spectaculoasă capodoperă arhitecturală de secol XIX, amplasată central chiar în imediata vecinătate a oraşului Pucioasa;
·        Biserica  "Sf. Mare Mucenic Gheorghe” amplasată în plin centrul staţiunii pe strada Trandafirilor la numărul  51, un lăcaş ortodox care este datat la jumătatea secolului XIX, mai exact din 1855;
·        Biserica "Sfinţii Voievozi”, din cartier Şerbăneşti datată 1894 şi purtând hramul Marelui Ierarh Nicolae, înscrisă de asemenea în Lista Monumentelor Istorice din România şi având codul DB-II-m-B-17671;
·        Casa Mielu Pietrosanu, ulterior sediu al Subocârmuirii Plaiului Ialomiţa situată pe strada Ion Heliade Rădulescu din cartierul Şebăneşti, datată încă din secolul al XIX-lea;
·        Cetatea Sfântă Noul Ierusalim din strada Glodeni Vale, Nr. 65B, un foarte interesant şi controversat locaş de cult ortodox, cu o arhitectură deosebită şi foarte spectaculoasă;
·        Crucea din deal o interesantă cruce amplasată pe dealul de pe celălalt mal al râului Ialomiţa, loc de unde veţi avea o panoramă asupra staţiuni şi unde se ajunge trecând prin cariera de gips;
·        Excursie ( cel puţin una) în spectaculoasaşi fascinantă, fostă capitală a Ţării Româneşti, Târgovişte, acolo unde atracţiile şi tentaţiile turistice sunt într-un număr copleşitor de mare;
·        Gara o impresionantă clădire utilitară datată încă din anul 1894 şi înscrisă în Lista Monumentelor Istorice din România, la poziţia DB-II-m-B-17665, din păcate cam uitată de toţi;
·        La nuci un foarte interesant loc de întâlnire creştină şi tradiţie multiseculară de Duminica Mironosiţelor (a 3-a duminică a Paştelui), aflat în comuna învecinată Bela;
·        Lacul de Acumulare Pucioasa, un spectaculos complex hidroenergetic intrat în circuitul hidroenergetic în 1974, care are o suprafaţă de 91 ha şi unde sute de raţe sălbatice au casă;
·        Mânăstirea Bunea amplasată în comuna învecinată, Vulcana Băi, ctitorie din anul 1654 a boierului Bunea Grădişteanul care a ridicat acest lăcaş în semn de slavă faţă de Dumnezeu;
·        Monumentul eroilor oraşului Pucioasa căzuţi în Primul Război Mondial amplasat în plin centrul staţiunii la intersecţia străzii Republicii cu strada Fântânelor;
·        Moţăieni comuna învecinată acolo unde veţi descoperi un interesant monument al eroilor, o biserică seculară şi o cruce de piatră datată 1676 toate înscrise în Lista Monumentelor Istorice din România;
·        Monumentul eroilor oraşului Pucioasa căzuţi în Cel De-al Doilea Război Mondial, amplasat la intrarea în Parcul Independenţei, inaugurat la data de 26 septembrie 1998;
·        Muzeul Aripi Româneşti situate în strada C.Olănescu, la numărul 9, mai degrabă o expoziţie de machete diplome ale cercului de aeromodele de la Clubul Copiilor, dar unde sunt şi avioane adevărate;
·        Muzeul de Etnografie  aflat pe strada Primăverii, la numărul 1, o foarte atractivă şi inedită radiografie a istoriei staţiunii Pucioasa de la atestare şi până în zilele noastre;
·        Parcul Independenţei care datează încă din secolul al XIX-lea şi se află amplasat undeva în apropierea bazelor de tratament (cca. 300 – 400 m.) o oază de verdeaţă în plin centrul staţiunii.
·        Podul de Cale Ferată amplasat la ieşirea spre Fieni şi construit 1908 - 1912 podul de cale ferată este înscris de asemenea în Lista Monumentelor Istorice din România;
·        Tabăra de sculptură în lemn, amplasată chiar în parcul central o inedită şi atractivă incursiune în lumea artei coordonată de sculptorul Liviu Brezeanu, locuitor al oraşului;

Manifestările culturale şi artistice care se desfăşoară în staţiunea Pucioasa, nu sunt multe la număr dar dat fiind importanţa lor în promovarea şi dezvoltarea turistică a oraşului le voi enumera în rândurile următoare.

·        Festivalul "Primăvara     albastră", un festival, concurs naţional de literatură şi creaţie literară, ce se desfăşoară în luna mai.
·        Festivalul "Steluţele  Pucioasei", un concurs naţional de muzică destinat copiilor (pe categorii de vârstă), ce se desfăşoară primăvara.
·        Festivalul şanselor tale o atractivă manifestare culturală, desfăşurată în luna noiembrie, incluzând ateliere de creaţie artistică, simpozioane şi cluburi.
·        Memorialul Henri Coandă, cel mai longevivă competiţie de aeromodele organizate în România.
·        Serbările Băilor Pucioasa un eveniment ce are loc în fiecare an în luna iunie, cu ocazia atestării oraşului ca staţiune turistică de interes naţional
·        Târgul Artelor   Meşteşugăreşti o manifestare desfăşurată la început de septembrie, ce adună meşteri tradiţionali şi de artizanat din toate colţurile ţării.














Acum fiindcă vă observ uimiţi şi fascinaţi, de faptul că nu ştiaţi atâtea despre Pucioasa mie nu-mi mai rămâne decât să vă invit şi pe dumneavoastră să vizitaţi fascinanta staţiune dâmboviţeană, Pucioasa eu deja am vorbit cu oamenii de acolo, ne aşteaptă, să nu întârziaţi !!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu